Tabere de vară

Tabere de vară ”Geniul emoțiilor” cu Patricia Cihodaru

Deconectează-te de ritmul cotidian şi
întoarce-te spre interior în mijlocul naturii montane

Dezvoltare emoțională după cartea ”Geniul emoțiilor”

Abordarea acestor tabere este de tip corp-minte-suflet. Ne adresăm tuturor nivelurilor fiinţei pentru a flexibiliza corpul fizic, dar şi modul de a gândi, precum şi pentru a ne elibera de bagajele emoţionale invizibile ce ne blochează exprimarea de sine şi transpunerea în faptă a abilităţilor şi talentelor noastre. Pentru lucrul în plan emoțional folosim perspectiva prezentată în cartea ”Geniul emoțiilor”.

Programul conţine sesiuni teoretice și exerciții practice de vindecare emoţională, tehnici de respirație și relaxare, introspecţie şi meditaţie, sesiuni de mișcare și stretching în aer liber, scurte drumeţii pe munte, seri recreative ş.a.

Unde se desfășoară taberele

Ne întâlnim în comuna bucovineană Pojorâta, din județul Suceava, la Pensiunea „Gură de Rai”, o locație retrasă în munte, la 1.5 km de la şoseaua principală – TransRarău. 

Această aşezare facilitează din plin deconectarea de „lumea dezlănţuită”, interiorizarea şi odihna. Este înconjurată de pădure, are în spate muntele și în față Pârâul Chilia. Canicula nu există și tot ce se aude este susurul pârâului și trilurile păsărilor. 

Retragerea ”Re-creativ”, 6-8 august, 2021

Relaxează-te și regăsește-ți resursele creative

 

Te aştept într-un weekend plin de prospeţime interioară şi exterioară în care te recreezi în ambele sensuri: cel de recreere-relaxare şi cel de re-creere, adică de accesare a creativităţii tale.

Scopul acestei retrageri este să te desprinzi câteva zile de ceea ce te apasă în viaţa cotidiană, să te eliberezi de eventualul stres emoţional acumulat în timp, să îţi reîncarci bateriile, să te amuzi şi să te joci pentru a te relaxa, a te regenera şi a-ți regăsi creativitatea, spontaneitatea și jucăușenia!

Când suntem contractați, tensionați sau stresați capacitatea noastră creativă este la minim. Așadar, mai întâi e nevoie să ne destindem și apoi să ne lăsăm să ne jucăm cu corpul, cu ideile și emoțiile noastre pentru a regăsi fluxul lor firesc și accesul la inspirație. 

Accentul este pus pe exerciții practice, jocuri și introspecții prin care accesăm și eliberăm blocajele mentale și emoționale ce ne pot împiedica să ne exprimăm așa cum ne dorim abilitățile: frica de a vorbi în public, teama de eșec ori de succes, auto-devalorizarea, neîncrederea în sine etc., precum și diferite tipuri de credințe limitative. 

Hai cu noi la joacă!

Pret: 250 euro/persoană

Include cazarea 2 nopţi, toate mesele timp de 3 zile, materialele de lucru şi 

toate activităţile retragerii din cele 3 zile.

După înscriere vei primi un email cu toate detaliile organizatorice. 

2. Tabăra „Geniul emoţiilor: Căi practice de a-l accesa”, 20-22 august, 2021

În această tabără înveţi, în spiritul cărţii „Geniul emoţiilor”, cum să accesezi mesajele pozitive din emoţiile negative de care de obicei te împiedici.
  • Înveţi cum să abordezi emoţiile negative fără a le respinge ori a te teme de ele
  • Te antrenezi să-ţi asculţi emoţiile de orice tip ca pe nişte preţioşi aliaţi
  • Înveți despre onestitatea emoțională și vocabularul emoțional
  • Lucrezi cu mesajele principalelor emoţii negative pentru a le alchimiza în tot atâtea resurse de putere şi creativitate
  • Dobândești prin experienţă practică o cunoaștere cu efect vindecător în plan emoţional, relaţional etc.
  • Pleci din tabără cu o perspectivă mult îmbogăţită, sănătoasă asupra emoţiilor negative cu care până acum te luptai

Hai să descoperim împreună inteligența ascunsă a sufletului!

Pret: 250 euro/persoană

Include cazarea 2 nopţi, toate mesele timp de 3 zile, materialele de lucru şi 

toate activităţile retragerii din cele 3 zile.

După înscriere vei primi un email cu toate detaliile organizatorice. 

3. Tabăra ”De la furie la integritate”, 27-29 august 2021

Este o tabără de gestionare sănătoasă a furiei în care învăţăm să canalizăm constructiv energia furiei
pentru a ne regăsi puterea interioară, valorile, demnitatea, curajul şi a ne afirma drepturile.

Pret: 250 euro/persoană

Include cazarea 2 nopţi, toate mesele timp de 3 zile, materialele de lucru şi toate activităţile retragerii din cele 3 zile.

După înscriere vei primi un email cu toate detaliile organizatorice. 

Contact

Dacă ai întrebări sau ai nevoie de informații pe care nu le-ai găsit pe această pagină, te invit să mă contactezi.

  • Telefon: 0722.657.155
  • Orar: 10:00 - 19:00
  • contact@patriciacihodaru.ro